Decorarea locuinței cu plante de cameră. 7 sfaturi practice pentru începători
Salvați o listă de sfaturi pentru cei care nu au experiență cu plantele, dar își doresc propriul colț verde acasă. Iată ce specii să alegeți și cum să le îngrijiți.
Pe lângă faptul că produc oxigen, plantele de cameră elimină substanțele toxice din aer, pot fi folosite pentru anumite tratamente, sunt umidificatori naturali. Până la urmă - reprezintă un colțișor de natură în locuința sau birou dvs.!
Dar, ca orice amenajare a spațiului locuinței, decorarea cu plante vii necesită o abordare atentă. De aceea, am pregătit o listă de sfaturi pentru cei care nu aveți experiență cu plantele, dar v-ați dori propriul colț verde acasă.
- Primul pas, înainte de a achiziționa plante, este să evaluați situația din casă. Studiați în ce parte sunt poziționate ferestrele apartamentului (Nord-Sud, Est-Vest), cât de luminos sau întunecat este locul unde doriți să amplasați plantele. Încercați să urmăriți cât timp rămâne soarele în casa dvs și în care parte a zilei. Vânzătorul, sigur, vă va întreba referitor la aceste aspecte și veți fi deja pregătit să răspundeți.
- Observați unde și în ce condiții este prea cald sau prea frig în casa dvs. De asemenea, este important să țineți cont de umiditatea aerului și de prezența/absența curenților.
- Nu procurați plante de camera doar datorită aspectului lor frumos. Există un risc mare de a face o alegere greșită. Prin urmare, asigurați-vă că veți corela condițiile din casa dvs cu cerințele de îngrijire a plantelor care v-au plăcut vizual.
- Alegeți să faceți, cel puțin, primele cumpărături de plante în magazine de specialitate, florării. Acolo aveți mai multe șanse să achiziționați plante sănătoase și fără dăunători, decât într-un supermarket obișnuit. De asemenea, vânzătorii din florării pot să vă consulte și să răspundă la toate întrebările dvs vizavi de o plantă sau alta. În același timp, în magazinele de specialitate găsiți toate cele necesare într-un singur loc – plante, ghivece, substratul necesar, îngrășăminte, suporturi și multe altele.
- Dacă nu ați avut niciodată experiența de a cultiva și îngriji plante de interior, nu vă grăbiți să luați multe, diferite și pentru mai multe locații în același timp. Este bine să începeți cu 2-3 plante pe care le veți pune în cele mai vizibile locuri din casă ca să vă obișnuiți încet să aveți grijă de ele, să puteți observa orice schimbare cât mai curând. Iar dacă aveți succes, vă veți extinde colecția în funcție de propriile preferințe și experiență.
- Încercați să rezistați tentației de a cumpăra plante despre care nu știți nimic sau care necesită condiții mai speciale de îngrijire. Luați plante comune, simple în îngrijire, ca să învățați pe ele elementele de bază ale grădinăritului.
- Ajunși acasă, stabiliți locul în care doriți să puneți ghivecele și/sau jardinierele cu plante. Fiți atenți ca acestea să nu interfereze cu trecerea și activitățile dumneavoastră zilnice. Dar, în același timp, țineți cont de condițiile necesare plantei (lumină, temperatură, umiditate).
DAR ASTA NU E TOT...
Cel mai probabil, în magazin veți găsi plantele într-un ghiveci simplu de plastic. Solul din aceste ghivece este potrivit doar pentru a transporta planta de la producător la distribuitor, și nu pentru cultivare pe termen lung. Prin urmare, la ceva timp după cumpărătură, va trebui să transplantați noile achiziții.
Plantele mari sunt mult mai greu de transplantat decât cele mici. Deci, dacă nu ați mai făcut acest lucru niciodată, este mai bine să exersați pe ceva mic. Sau interesați-vă dacă puteți beneficia de acest serviciu la florăria de de unde ați procurat planta. De obicei, magazinele de specialitate prestează astfel de servicii.
La început, toate acestea pot părea prea confuze și complicate. Dar, ca în orice altă afacere, în viața cu plante totul vine cu experiența. Nu vă descurajați dacă ceva nu merge. Chiar și cei mai iscusiți colecționari de plante întâlnesc dificultăți. Plantele sunt organisme vii care pot veni cu multe surprize. Dar dacă abordați cu atenție problema, cu siguranță veți reuși în curând!